Clădirea muzeului

Clădirea fostului CET al Botoșani, prin forma arhitecturală, oferă o imagine iconică pentru viziunea comunismului cu specific românesc. Pe lângă aspectul unui sistem a cărui utopie se baza pe succesele tehnologiei sociale și a economiei atinse de gigantism, apare la vedere viața comună, de la aspectele ei intime, de familie, până la cele culturale. Clădirea oferă spațiul adecvat amenajării unor astfel de expoziții, fie permanente, fie temporare, ea însăși fiind obiectul cel mai expresiv al vieții din comunism. Acolo există posibilitatea amenajării în etape a sălilor de expoziție, în funcție de ritmul în care va evolua finanțarea, pornind de la un nivel minim. În interiorul acestui spațiu, cu cheltuieli mici, pot fi amenajate anexele specifice unui muzeu, de la birouri pentru administrație sau depozite, până la o sală de conferințe și bibliotecă.

Exteriorul clădirii

Din analiza făcută de câțiva arhitecți la fața locului, ansamblul clădirii se compune dintr-o alăturare frapantă a două corpuri diferite din punct de vedere arhitectural.

Corpul central (construit în anii ’60) se distinge printr-o monumentalitate specifică unui edificiu al puterii totalitare, totul realizat în stilul realismului socialist. Respectă canoanele stilului sovietic: simetrie, logică tectonică, pilaștri simplificați, mimarea registrelor orizontale (deși la interior există un singur nivel), materiale nobile (placaj, piatră naturală) proporții inedite, diferite de cele clasice.

Există și un corp alăturat celui central, construit ulterior (anii ’70). Structura de rezistență este din beton armat, iar închiderile sunt panouri de azbociment. Instalațiile industriale sunt vizibile la exterior, contrastând puternic cu corpul alăturat. Tabloul ansamblului trimite și la gigantismul industrial, dar și la viața cotidiană austeră de la bloc, cu anexele ei vernaculare multiple.

Clădirea are o curte minimă în jur, care permite amenajarea unei promenade pietonale pentru vizionarea exteriorului.

Interiorul clădirii

Interiorul (1180 mp, un singur nivel – parter și o supantă în apropierea intrării) are o înălțime comparabilă cu a unui bloc cu patru nivele. Acesta poate evoca în stil orwellian tabloul unei lumi industrializate forțat, dărâmată și ruginită. În haosul acestor vestigii, în funcție de bugetul alocat pornind de la sume minime, pot fi amenajate spații de expoziție încapsulate, urmând o viziune muzeală dintre cele mai actuale, ce oferă un dialog deschis și intens cu exponatele. Expoziția s-ar evidenția printr-o structură simplă, accesibilă grupurilor sociale cât mai diverse, dar și printr-o mare mobilitate, cu trasee mereu în schimbare.